câteva veşti de-acasă

Pielea mea poartă de grijă
unui vânt nisipos care nu te cunoaşte
şi-n barba ei ca o legătură de pătrunjel noaptea
se scarpină nedumerită pentru ce-o să fie.

Împrejurul podului de piatră
primăvara se preocupă cu lipsa ta
cu mâinile-amândouă scutur cearşaful unde locuiam
calzi, frumos mirositori, ca-ntr-o covrigărie.

Cu ochii scriu pe scoarţa fagului de margine
numele rochiţei recunoscută de vântul nisipos
căruia pielea mea îi poartă de grijă
şi-l hrăneşte cu acoperişuri.

Popasul ţine puţin şi cămaşa se decolorează de dor.
În parcul nostru municipal printre toţi copacii verzi
e unul singur galben înecat ca stânjănelul lui van Gogh.

Azi ploaia va mulţumi sigur pe toată lumea.