postcard from Groningen

Tot ce are nevoie un bărbat singur,
o masă mică rotundă
cu un singur scaun unde
să i se aducă o cafea mică
cu un păhăruț cu frișcă și o prăjitură
puțin mai mare decât un zar,
undeva într-un colț unde
să nu-i știe nimeni numele.

Prin gândurile lui vor trece multe,
când va privi în zare la insula mică
unde-i farul din Groningen,
nu va atrage atenția nimănui
când își va mirosi cureaua de piele
a ceasului vechi,
nimeni nu va vedea cum e legat
să se întrebe asupra succesiunilor
de întâmplări ce-au lăsat în inima lui
o cameră single unde
nimeni nu va mai putea intra vreodată
deși acolo el face curat săptămânal

Tot ce are nevoie un bărbat singur
e un zâmbet adus de ospătărița
venită din Venezuela să lucreze aici
în această zi însorită
din mijlocul lui octombrie unde
frunzele au îmbătrânit și vântul
e prea tare, bucuriile mici,
în viziunile lui o femeie
aleargă ușor legănându-și părul
în stânga și-n dreapta și-n stânga…