← Înapoi în colecțieCuprinsul poeziilor ↗︎

Poezia 220 · 13.12.2019

dragostea îndelung răbdătoare

… în anotimpul zilelor scurte
când lumina zilei dispare
ca după șuieratul unei împușcături
am găsit o mână cu vinișoare și tendoane
subțiri, întinse ca nailonul de pescuit,
numai pe jumătate eram uitându-mă
la mesteceni, la cafenele, la câmpuri,
când încet ai venit din orașul tău
de pe dealurile mici, cu sâni mici
și n-a mai fost nevoie să privesc în sus,
doar ochii tăi zâmbind mari ca ochii vrăbiilor
zâmbind mari, totul potrivit perfect
să se lipească unde corpul meu are mici golfuri,
mâine, poimâine, vineri, pe 19, 28, în iulie
aveam deja un timp definit, așa existam
începeam să practic felul acela de a iubi
după ce în atâția ani de singuratate
făcusem o listă a tandreții, a purtărilor
după ce repetasem în oglindă cum ar trebui
dragostea să fie, micile frici
vor păli se vor usca, vântul le va lua,
și chiar dacă poemele mele de dragoste
vor povesti mai mult și mai rar,
asta va fi numai o melodie a noastră,
cum viața ne va fi, ca parfumurile calde de copii,
dragostea îndelung răbdătoare.

Publicat inițial pe Poezie.ro · 13.12.2019

Apreciază poezia

Nicio apreciere încă

Alege de la 1 la 5 stele

Poți aprecia această poezie o singură dată. Poți schimba numărul de stele sau retrage aprecierea oricând. Browserul reține aprecierea ta, fără să fie nevoie de un cont.

COMENTARII

Gânduri de la cititori

Lasă un comentariu

Comentariile sunt publicate după aprobare. Numele și comentariul vor fi publice; adresa de e-mail nu va fi afișată.

Se încarcă verificarea Cloudflare…