ieșind de la schimbul de noapte

E ora 6 și 12 dimineața, merg liniștit cu mâna în față, așa observ că numai o stea răsare din pământ, celelalte parcă vin direct de deasupra născute din cer, de jur împrejur orizontul e verde-portocaliu și merg neobișnuit, straniu, nimeni nu vede, nimeni nu știe, în mine sunt un conglomerat, ca marginea unui râu, îmi amintesc ce scria Llorca despre moartea unei adolescente, despre stelele lui. Cuprind cu mâna acel astru luminos și il bag în buzunar, când voi ajunge acasă îi dau drumul deasupra, în luminiș. Cafeaua la ibric, acel Luckies obișnuit adaugă un fel de speranță, răbdare, steaua pulsează în buzunar încet, din ce în ce mai încet.