poem curat

Când ninge mâinile mele cele mai fericite trăiesc în câmpie
ele țin hățurile de ceață ale calului cuiva
ele sunt libere ca scânteile, oblojesc sperietorile
îndelung răbdătoarele sperietori – snopi de coceni –
pălării ale cuiva.

Când ninge mâinile mele cele mai fericite locuiesc în poiană
prin vocație, iarna, mâinile mele se au una pe cealaltă
și colindă zorilor miloase născătoare de vrăbii,
ele croiesc gerul frumos mirositor și fabrică
numai rochii de mireasă pentru miresele cui s-o nimeri.

Când ninge mâinile mele cele mai fericite povestesc nicăierea
despre micile mușuroaie de furnici adăpostite sub zăpadă când ninge.