← Înapoi în colecțieCuprinsul poeziilor ↗︎

Poezia 113 · 31.10.2012

un pic

Un deget arătător mișcă-n somn către tine,
el trezește somnul motanului adolescent,
care cu inima lui tulburată plătește soarele
să mai întârzie azi un pic.

Și viața trece ca un păstor dimineața,
ce șuieră să le strângă pe toate la un loc,
și umerii mei se așază între punctele cardinale potrivite,
să poți să mai întârzii un pic.

Frunțile noastre înalte, felul tău de a te-ngrijora,
felul în care ne lipim unul de celălalt, coniferic,
în ploaia asta vânturată ce te face să mai întârzii un pic,
ploaia aceasta cuminte ce se așterne
peste frunzele ultimei duminici de octombrie,
cum sinele nostru cald, îmbrățișat peste lume,
toate-toate, doar ca trenul să mai întârzie un pic,
și vrăbiile-n ploaie să se cuibărească numai.

Publicat inițial pe Poezie.ro · 31.10.2012

Apreciază poezia

Nicio apreciere încă

Alege de la 1 la 5 stele

Poți aprecia această poezie o singură dată. Poți schimba numărul de stele sau retrage aprecierea oricând. Browserul reține aprecierea ta, fără să fie nevoie de un cont.

COMENTARII

Gânduri de la cititori

Lasă un comentariu

Comentariile sunt publicate după aprobare. Numele și comentariul vor fi publice; adresa de e-mail nu va fi afișată.

Se încarcă verificarea Cloudflare…