Un deget arătător mișcă-n somn către tine,
el trezește somnul motanului adolescent,
care cu inima lui tulburată plătește soarele
să mai întârzie azi un pic.
Și viața trece ca un păstor dimineața,
ce șuieră să le strângă pe toate la un loc,
și umerii mei se așază între punctele cardinale potrivite,
să poți să mai întârzii un pic.
Frunțile noastre înalte, felul tău de a te-ngrijora,
felul în care ne lipim unul de celălalt, coniferic,
în ploaia asta vânturată ce te face să mai întârzii un pic,
ploaia aceasta cuminte ce se așterne
peste frunzele ultimei duminici de octombrie,
cum sinele nostru cald, îmbrățișat peste lume,
toate-toate, doar ca trenul să mai întârzie un pic,
și vrăbiile-n ploaie să se cuibărească numai.
Publicat inițial pe Poezie.ro · 31.10.2012
Lasă un comentariu