← Înapoi în colecțieCuprinsul poeziilor ↗︎

Poezia 93 · 20.04.2011

eu eram departe, căutam

titlu improbabil

În vremea asta războiul era în putere
ca o doică grasă tricotând în delir.
Eu eram departe, aveam umbrelă și semințe de flori,
legume, chiar un puiet de prun în traistă
și poza ta în buzunarul interior al vestonului.
Eram pregătit să feresc degetele mele de trăgaci,
să trăiesc pe pace, pe soare, cu lapte cald, căutând.

În vremea asta războiul ciuntea până și troițele,
mesele bețivilor de lemn veniți de la câmp,
nu ținea cont nici de ciuperci sau de animalele sălbatice.
Eu eram departe, aveam umbrelă, semințe de felurite animale domestice
și poza ta în buzunarul vestonului învelită bine.
Degetele mele erau în siguranță și căutau un loc pașnic să pună vie,
să reorganizeze istoria odată cu răsadurile și credința.

Cerul se tot primenea și vremea trecea,
războiul nu știu pe unde și dacă mai chiuia.
Eu aveam gospodărie în loc pașnic, umbrelă și lapte cald
și poza ta învelită bine în buzunarul interior al vestonului.

Publicat inițial pe Poezie.ro · 20.04.2011

Apreciază poezia

Nicio apreciere încă

Alege de la 1 la 5 stele

Poți aprecia această poezie o singură dată. Poți schimba numărul de stele sau retrage aprecierea oricând. Browserul reține aprecierea ta, fără să fie nevoie de un cont.

COMENTARII

Gânduri de la cititori

Lasă un comentariu

Comentariile sunt publicate după aprobare. Numele și comentariul vor fi publice; adresa de e-mail nu va fi afișată.

Se încarcă verificarea Cloudflare…