Despre cat de aproape

despre degetica

Treceai cu pasul ierbii, rece,
Parcă scufundând cerul peste Înălțimea ta.
Te alintam în mi minor
cu obrazul și tâmpla pe abdomen,
frunzele desenau litere de soare
pe chipul și părul tău…
și fără vreun motiv anume
copacii scriau poezii pe hainele tale.
Aflam multitudinea de feluri
în care-ți mângâiam omoplatul
într-un interval de timp porționat
de vântul colorat cu păsări.
Apoi sub mâna mea respira miracolul,
degetul văzut prin gaura șosetei;
și nimic din toate astea nu-și caută relevanța,
sunt toate precum suntem noi, doi cîte doi
înăuntrul și înafara noastră
și pe toate le știm, pentru că deseori ne respirăm
cu patru ochi înlăcrimați,
cu patru mâini îmbrațișate,
cu patru picioare încălzindu-se.
Și toate sunt ale noastre, atât de aproape!