n-am gasit niciodata cuibul

scrisoare

N-am găsit niciodată cuibul
în care locuiai tu
cu inima deschisă ca o floare de lotus.
Niciodată nu te-am aflat, desi de mic copil
colindam prin toti copacii după aripile tale
si chiar atunci când jucam fotbal cu băieții
ratam cu gândul la cum ai sa fii tu?, când?
Acum tresar la șuieratul trenurilor
si îmi ascund umbletul prin lume
de tine,ironică,
privindu-mă cu sprânceana dreaptă ridicată
in semn de \"mă mir ce-o mai vrea și ăsta\".
Știu exact telefonul public portocaliu
din cabina unde au murit toate cele, cate…
Pantofii mei poartă un mort pe străzile
unde poeții ca niște corăbii cu pânze
lenevesc în soare cu priviri fals zâmbitoare
la mine,propriul meu sechestrat in timpul lor.

Și tu,
de pe tocurile inalte ale nepăsării tale
atât de bine te pricepi tu
să nu știi,să nu vrei,să n-auzi
cum la radio Norah Jones cânta despre noi.
Tu plăpândă,cuminte …
nemernicule!