poem doar așa

alandala portocala

Primăvara crapă oul pe dinăuntru,
iese, se scutură la soare încet
nu așa cum scuturi cizmele de nămol,
și soarele stoarce streșinile
blândele și îndelung răbdătoarele.
Eu cu nările învolburate cum zici tu
îmi plimb zâmbetul legat cu ață roșie
ca să nu mi-l deoache careva,
recunosc pe strada central orășenească
câțiva oameni de la mine din sat
și asta mă bucură mult, foarte …,
asta ma face să ma gândesc
la roșiile acele mici de le găseam prin porumb
apoi la pârleaz,la merii dubluroșu, la tot.
Acum ar fi timpul să vopsec porțile
și pentru tine un nou poem primavarelizesc
ar fi chiar indicat.