poem de pe front

În război bălțile sunt la fel când plouă,
aceleași cu cele din copilărie, doar că
fierul nu stă la locul lui deloc,
aici poți recunoște ușor apa din urmele vitelor,
apa de ploaie e la fel și vitele sunt la fel
și păscutul și bucata de pâine cu magiun
și micile îndrăgosteli de pe câmp
și câinele care merge cu tine e la fel peste tot,
numai fierul nu stă deloc în locul lui
în scândură sau în brazdă.

În război te întrebi oare cum se frâng
mâinile iubitelor, surorilor, mamelor
când cel de lângă tine moare și tu
nu vrei, și ți-ai dori ca toate armele să fie
fabricate din papură, sau nuiele sau cânepă
oare ce-ar spune tata și taicu dacă-ar plânge
acum când pe front plouă și rândunicile
nu mai găsesc streașini sub care să-și facă cuib
și zboară obosite și bezmetice.

În război bălțile mici din urmele vitelor sunt la fel,
numai fierul nu stă la locul lui în scândură sau brazdă
și domnișoarele au inima mică mică cât un glonț.