sexto poema de Miguel Santiago de Amaradia para donzela Ana Maria Munez

Nu se poate spune precis în care stejar de plută
primise dom Miguel Santiago de Amaradia vestea,
una dintre milioanele de prigorii venise ca sfântul Gabriel
acolo în Portugalia peste apa cea mare era plecat de șase luni
dezgolea până la piele stejarul de plută,
era șef de echipă și își ascuțea securea în liniște
un echipaj bun ce așternea masa în iarbă, ouă, ceapă, brânză, pâine,
apoi se urcau și decojeau până la pielea goală stejarul de plută
din care oamenii fabrică dopuri să astupe gura sticlelor de vin.

În Fonte Boa, Ana Maria Munez era pomenită și îngrijită
grija ei o avea tot orașul și se făcea cu rândul,
când dom Miguel dormea în baraca lui la fereastra unde era luna
și se gândea că amândoi privesc aceeași lună,
apoi dimineața șuiera și zecile de securi luceau cu burta la soare.

Nu se poate spune precis în care stejar de plută era urcat
când primise vestea o prigorie i s-a așezat pe muchia securii
și atunci a știut, a zâmbit și și-a spus '' mi s-a născut o fetiță''
toc toc toc toc FIM