mmmda

1

"vezi Gavril ? nu credeam să mi se întâmple tocmai mie"
îmi spunea prietenul meu vizibil enervat
"frate acum sunt singurul om incapabil de suicid
și voiam o moarte așa la întâmplare, aproape involuntară
cum te-ai urca într-un microbuz la întâmplare,
aș fi spus da, ok, nu mai vrei, pa și pusi,
dar nu frate, să mă lase pentru Cristos,
ce poți să mai zici? păi poți să mai zici ceva?
e, cum s-ar spune, acoperită de regulament,
acum stau ca prostu, mă culc, mă trezesc și tot așa,
sunt într-o situație de chiar nu mai ai ce să-i faci"
îmi spunea prietenul meu vizibil enervat
fluturând o pungă cu resturile unui ștrudel
și abținându-se cu greutate să dea dracu'.

2

" gândește-te la asta Gavril,
locuiesc în cea mai însorită parte a orașului
din zona cea mai însorită a celei mai însorite țări
cu toate astea, închipuiește-ți, în grădina publică,
unde-i umbră și unde ar trebui să fie bine, să fie plăcut,iată:
ba muzica e dată prea tare la ștrandul de peste gard,
ba puștanii se uită după posteriorul gras al unei fete și râd,
ba o cățea și-a lăsat cățeii și-a plecat,
ba oamenii se uită cruciș la unul care citește dintr-o carte
și când te gândești cât de bine ar putea să fie,
nu-i așa Gavril?"
mă întreba prietenul meu vizibil enervat
fluturând o pungă cu resturile unui ștrudel
și abținându-se cu greutate să dea dracu'.

3

" de fiecare dată Gavril, de fiecare dată
când plec din orașul acesta, fie de la gară sau autogară,
stau pe rândul din spatele șoferului
să pot vedea apartamentul acela de la etajul 6,
firește, ea nu mai e acolo, e W&T în America,
dar e singura mea legătură, pricepi?
abia mai apoi fac lucrul ce-mi place mie mai mult și mai mult,
privesc pe geam pe câmpuri sau prin curțile oamenilor,
se poate spune că mă las pe mine la urmă,
nu-i așa Gavril? "
mă întreba prietenul meu vizibil enervat
fluturând o pungă cu resturile unui ștrudel
și abținându-se cu greutate să dea dracu'.