despre consecvență

nonmetaphorical

părăsești orașul, treci podul peste râu
și satul te întâmpină cu un povârniș,
câțiva câini te latră ,din curți un fum de octombrie
te învăluie și te face să miroși frumos,
și tu urci ajungi la o bifurcație, faci stânga,
un drum de care te coboară într-o viroagă,
urci și ajungi la fântână, poți să scoți apă să bei,
drept în față e biserica mică a satului Meriș
în dreapta ei cimitirul plin de poteci
se poate sa găsești acolo un vițel care paște
sau o pisică tolănită pe aleea de beton, un cârd de gâște,
una dintre poteci duce la mormântul Elenei Măroiu,
n. 1960 – d. 1985, studentă în anul cinci
din fotografie o sa te privească ea cu gâtul subțire,
cu o rochie plină de flori de mușețel, cu părul lins,
negru, cu mâneca poți șterge fotografia de praf
și-o să înțelegi de ce după zece ani fata aceasta
rămâne cea mai frumoasă fată pe care n-am întâlnit-o.