nono poema de Miguel Santiago de Amaradia para donzela Ana Maria Munez

din Poemele Brazilianului

Îngrămădeală multă, ploaie, din gurile pasagerilor
ieșea un abur dens înainte de îmbarcare, prin vacarm
dom Miguel Santiago de Amaradia iși auzea chitara de pe șifonier.
Donzela Ana Maria Munez pândea primii pași ai Gabrielei,
ploaia în port înțepa măruntă, stăpânii de urangutani în cușcă țipau,
animale despre care dom Miguel auzise doar din istorii,
tigrii în cușcă de bambus, plouați și fermecători, creaturi mitice,
oameni de bâlci îmbrăcați colorat, pociți și mașinării stranii.

Donzela Ana Maria spăla borcanele pentru dulcețuri
boabele de cacao se tolăneau la soare la uscat
și Gabriela Maria de Amaradia se iubea cu Herodot,
viața era întreagă cum iubirea de-o parte și de alta a bălții celei mari,
ele două purtau o grijă, el purta două acolo în port
înainte de îmbarcare pipăia cartonul biletului la piept
cămașa lui, odată albă se îngălbenise și se lipise de spinare. Aștepta,
donzela Ana Maria aștepta, Herodot la fel, Gabriela Maria simțea așteptarea.
Vaporul era atât de mare încât singur părea un continent.FIM