← Înapoi în colecțieCuprinsul poeziilor ↗︎

Poezia 196 · 11.12.2017

nu știu, eram mai mic

Lui Nino Stratan

… pe poetul acela surâzător nu l-am cunoscut,
eram mic, mă jucam cu papură,
tubermane, tunuri cu carbid, am auzit
că și-ar fi proptit inima într-un cuțit să stea mai bine,
nu stiu, jucam rațele și vânătorii,
ulii și porumbeii, am auzit că și el se juca mult,
râdea, scria poezii vesele, bucuroase, nu stiu,
eram mic, jucam castelul, fotbal,
alergam și făceam ca ambulanța, nino, nino,
până într-o zi când a venit chiar ambulanța,
și l-au luat pe poetul acela surâzător, căruia
prietenii îi spuneau Nino, Nino, Nino,
de la el de pe sârmă odată
vântul a luat o cămașă, cu flori albastre și galbene
și mi-a dat-o mie s-o port mai târziu,
îmi place cămașa lui Nino, Nino, Nino…

Publicat inițial pe Poezie.ro · 11.12.2017

Apreciază poezia

Nicio apreciere încă

Alege de la 1 la 5 stele

Poți aprecia această poezie o singură dată. Poți schimba numărul de stele sau retrage aprecierea oricând. Browserul reține aprecierea ta, fără să fie nevoie de un cont.

COMENTARII

Gânduri de la cititori

Lasă un comentariu

Comentariile sunt publicate după aprobare. Numele și comentariul vor fi publice; adresa de e-mail nu va fi afișată.

Se încarcă verificarea Cloudflare…