fata aceasta cea nouă, Teresa de Noronha, regina portughezului

… râde ca o mandolină, ca un copil se poartă cu el,
își lasă capul ușor într-o parte în fabrică
și nu îl mai dor mâinile când îi trimite prin aer sărutări,
toată carnea ei e făcută anume pentru palmele lui aspre,
într-o zi a purtar-o cu mașina să vadă turnul Belem,
să se uite ea la Atlantic și apoi la el și l-a făcut albastru,
trei fete i-a făcut, femeile pe stradă spun când trece ea
după roșii, lapte, pâine, ouă, uitați-o!
cât e de frumoasă principesa împăratului albastru,
fata aceasta nouă, ce nu privește niciodată în gol,
priviți-o pe regina bună a vrăbiilor lui
pline ochi cu pomi roditori, cu tămâioare,
cu cearșafuri mirosind a păduri tinere de fag,
regina ținuturilor lui calde, vor spune și numai datorită ei
regele nostru cel tânăr ne iubește peste măsură,
acum ea muncește în rând cu lumea, el la fel și noi toți
muncim râzând.