nu-i așa departe, o jumătate de oră de la gară

… se poate să fie odată cu vârsta
să gândesc că-n ploile de-acum
umbletul femeii s-a îngreunat,
liniștea lor e deranjată
de tot felul de alarme,
zgomote, țipete nefirești,
sunt la vârsta în care cel mai mult
mă bucur când se ceartă vrăbiile rău,
când eram copil visam de multe ori
că puneam un picior în pământ
și mă înălțam și zburam
și acolo sus nu avea nimeni
ce să-mi facă și mai împingeam o dată
numai când mă simțeam în siguranță,
așa ar trebui să fie și cu ele.

sunt acum în tren, o să cobor
la gara centrală din Amsterdam
apoi voi merge pe jos, nu-i departe,
trebuie să fiu sigur de ceva
ce din postere sau din albume
doar am o bănuială,
acum patru sute de ani a pictat unul
o femeie ce toarnă lapte
dintr-o oală într-un castron
cu gura întredeschisă puțin
și eu sunt sigur că ea cântă.