2188

… departe, a plecat, 2188 de km departe,
i-am păstrat o captură a zâmbetului, nu știe,
aseară în ultima pauză ascultam
cum cântă lăcustele în părul ei,
în iarba înaltă arsă de soare,
seara vrăbiile știu și dorm printre
cărucioarele de la supermaket pline cu firimituri,
o să aștept să-ți vină natural locul
unde o să-ți fie bine, știu, e atâta liniște
miroase curat aici, în răbdare toate cresc fată!
în nopțile acestui august aud greierii
cum îmi măsoară timpul fără tine
ca un secundar din tainele cele străvechi,
cum să nu știu, orice floare știe
care e polenul ei și cum râsul tău
face ritornele de la unghii până la spic,
noaptea dacă privesc îndelung cerul
peste vârfurile arțarilor în același loc
văd cum se schimbă negurile într-un albastru
ca de safir, ca un boboc de izmă, o nădejde.