marturisire cu privire la Gaspar Gaitan

Da domnu

… da domnu, a venit în oraș
după mult timp, deși nu râdea
ca de la răsărit la apus,
ochii lui purtau o lumină firească,
sosise în vremea când soarele e scump
cu geanta pe umăr și mâinile în buzunare,
a privit aproape două ore în sus
la etajele de sus ale unui bloc înalt,
după, s-a spălat pe mâini pe față,
si-a plecat, a cumpărat trei cămăși,
trei cărți și un piapten, un ceas
un veston militar și-o pălărie gri,
a mai luat o turtă de mălai, cafea,
și o cutie cu ace de siguranță,
a intrat la cinematograf, a mers undeva,
a salutat câțiva oameni, a râs puțin,
apoi s-a întors în locul acela,
la fântână, s-a spălat pe mâini, pe față
a privit către etajele de sus din nou,
îmi pare că a plâns și hainele
au început să-i fie mari din ce în ce
mai mari, când a plecat la gară
nu cred că avea mai mult de nouă ani
asta mi-e crucea, si-a dat jos tenișii,
a mers desculț până la stație,
abia își purta geanta pe umăr.