o setimo poema de Miguel Santiago de Amaradia para donzela Ana Maria Munez

de specificat că aceste poeme nu-mi aparțin, le-am găsit într-o cameră a hotelului Bosphorus din Istambul toate semnate S.M. de Amaradia, la recepția hotelului am aflat că înaintea mea în c

Se porniseră vânturi fierbinți, înăbusitoare, acolo în Portugalia
peste apa cea mare, dom Miguel se simțea în nesiguranță
dintr-atâta bucurie voia să treacă teafăr înapoi,
diminețile vrăbiile se născoceau dintr-o ceață călâie
pentru asta intra în bisericile străinilor
și Domnul era doar miros și răcoare acolo
dom Miguel Santiago de Amaradia plătise o păpușă de melană
adulmeca serile vântul dinspre Atlantic
și întorcea chipul de pânză înspre casa lui,
același vânt ce se încolăcea pe după picioarele Anei
și înviora trandafirii mărunți și rochia parfumată foșnea în neliniște,
în țara necunoscuților dom Miguel se închina cu privirea în pământ.

Ana Maria Munez o purta pe Gabriela Maria de Amaradia
într-un coș de trestie ușor-galben prin piața Jacare
cumpăra pepeni galbeni, lapte, cacao, pentru înghețata de casă
dom Miguel sufla păpădii înspre ocean și se ferea de femeile străinilor
zâmbea străzilor de piatră, câmpurilor, obiceiurilor străine,
muncea, punea banii toți, numărați, în cartea lui Iov. FIM