o segundo poema de Miguel Santiago de Amaradia para donzela Ana Maria Munez

muita gente diz gue ha uma bela

sunt lucruri vrednice să fie povestite,
așa cum de pildă râsul în hohote al fântânii din curtea interioară
de unde donzela Ana Maria Munez scotea apă dimineața
si se spăla peste tot și dom Miguel Santiago de Amaradia
își ocupa locul din spatele draperiei să primească zâmbetul ei,
micile lui tabieturi legate cu sforicică subțire,îngăduitoare,
la un capăt în umbră la celălalt în soare, chiar vântul
auzind acestea venea și se bucura și el de avuția omului,
și aducea și el ce avea, mreje, trestii, cântece, vorbe nebăgate în seamă

părul ud peste umărul stâng al donzelei Ana Maria Munez,
mirosul plantației de cafea, motanul întors din vecine,
lucruri ale dimineții când se promite de-o zi curată,
ela, linda, ridicând de pe jos un pui de andorinha, goală,
prin urmare ziua aceasta avea să aibă o urmare de nepovestit
se poate întinde pe pâine cu unt ca pe o câmpie
și din aceasta câmpie oamenii să poată trăi.

ochișorii donzelei Ana Maria Munez au spus atunci
că nu se pot lipsi niciodată.FIM