o quinto poema de Miguel Santiago de Amaradia para donzela Ana Maria Munez

După trei săptămâni de ploi, vânturi, răscolitoare furtuni,
se întâmpla să fie și-o zi însorită, luminoasă,
atunci soarele dezvelea adevăratele culori ale orașului Fonte Boa,
ca un părinte cald ne ținea de mână pe fiecare în parte,
unii dintre noi, cei mai emotivi, lăcrimau, femeile îndeosebi,
de bucurie, se coborau de pe șifoniere chitările
si se inventau cântecele cele mereu noi, numite bossa nova,
toate de dragoste tânguitoare, cântate cu fața la soare.

Dom Miguel Santiago de Amaradia pleca în ziua aceea,
se ascundea în epava unei bărcuțe albastre pe care scria 1728 cu galben,
donzela Ana Maria Munez nu se îngrijora, știa unde este și ce făcea, scria.

'' se voce disser que eu desafino amor,
saiba que isto eu miu provoca inmensa dor
so privilegiados tem o ouvido igual ou seu
eu possou apenos o que Deus me deu … ''

se întorcea înainte de asfințit , se furișa, își lua chitara de pe șifonier
și începea să cânte în fereastră cu fața la soare apune
donzela Ana Maria Munez îl prindea în brațe și îi asculta recitalul
apoi chitara se punea la loc, se trăgeau draperiile, se asmuțea focul
și se mai făceau alte câteva lucruri ce nu se pot povesti. FIM