despre nesupunere, plajă, copii cu năvod

one poem for her before i leave

… copiii credeau despre cuvintele mele simple
că spuse de mine sună frumos, ziua era luminoasă,
caldă, plăcută, încât nimeni nu putea alege ziua aceea
să poată muri, eu stam pe un scaun tapițat
cu picioarele îngropate în nisip, pus în carantină,
gratiile erau fabricate din sfori de sus până jos
așa erau gratiile când mă pedepseai tu ,
ca să mă răzbune băieții au furat din grădina ta toți pepenii
i-au adus în năvoade și i-au pus în mare la rece,
fetițele îmi spuneau să nu fiu supărat, pe tine erau îmbufnate,
degeaba le spuneam ca sunt pus de o Cătălină
o săptămână în carantină pentru că am greșit,
la cherhana, pescarii au adus un pește mare, mitic,
plin de icre scumpe, vorbeam în șoapte despre el,
asta ne dădea impresia că noi vom dura cât pământul
dacă satul nostru a prins un asemenea pește,
era numai o impresie, dar era plăcut, în difuzoare Bob se întreba,
is this love, is this love, is this love what I’m fellin ?
ce bine era de mine, deși nu aveam dezlegare
măcar nu mă întrebam ce se întreba Bob, știam
că peste o săptămână voi avea voie din nou,
îmi pusesem în mine chiar să intru în recuperări,
acum astept, privesc printre gratiile ei bătute de vânt.